“Where knowledge ends, religion begins” Benjamin Disraeli

by Alexandra Cel-Mare & Ionel Tera

Poate unul dintre cele mai sensibile subiecte care poate fi supus dezbaterii, este Religia. Aceasta metalitate cu radacini datand de mai bine de 2000 de ani este poate singura doctrina care nu a fost supusa unei transformari. In timp ce societatea evolua si se moderniza, Religia ramanea in acelasi stadiu evolutiv. Conceptul de divinitate sau Dumnezeu cum mai este supranumit, este supus propriului subiectivism. Una dintre libertatile castigate este aceea de a-i conferi statutul care se potriveste cel mai bine propriilor nevoi. Pentru ca in fond si la urma urmei, Dumnezeu nu este cu nimic mai superior unui produs comercial care incearca sa raspunda nevoilor comsumatorului. Cine sunt consumatorii? Credinciosii, fanaticii, falsii profeti si altii care traiesc iluzia unei vieti marcate si conduse de divin!

O idee interesanta ar fi aceea conform careia Dumnezeu nu este decat o proiectie a inconstientului. Pentru a-I oferi si un substrat psihologic, putem adauga faptul ca religia se rezuma la indeplinirea propriilor dorinte, nevoi spirituale, materiale, emotionale sau sociale. Adoptarea religiei ca si mod de viata declanseaza o involutie interioara care urmeaza tipare copilaresti de gandire, ca si raspuns la sentimentele de neajutorare si regret. Ca toti oamenii avem o nevoie acuta de siguranta si iertare si pentru a ne satisface aceste nevoi primordiale am inventat o sursa a acestora: Dumnezeu. Astfel, putem percepe Religia ca fiind o deziluzie copilareasca cognitiva, iar ateismul ca si o maturizare spre realism.

“Dumnezeii se rezuma la trei sarcini: exorcizarea terorilor din natura, reconcilierea umanitatii in fata cruzimii propriului destin, in special in ceea ce priveste trecerea in nefiinta si compensarea suferintelor si privatiunilor impuse de viata civilizata.”(Sigmund Freud)

Dar nu ne putem limita la o singura teorie! Religia este mult mai complexa si plina de fatete care poseda, fiecare in parte, un mister greu de deslusit pentru majoritatea dintre noi!

Incerand sa disecam obiectiv si dintr-o perspectiva stiintifica, putem defini Religia ca fiind o expresie a realitatilor materiale si injustitiei economice. Astfel, problemele generate de Religie devin inevitabil probleme sociale. Religia nu este o boala, ci doar un simptom. Ea este utilizata de tirani sau dictatori pentru a-i face pe oameni sa accepte mai usor lipsurile simtite datorita saraciei, exploatarilor sau persecutiei. Ea se rezuma la stadiul de drog social sau “opiumul maselor” (Karl Marx). In plus, Religia reprezinta o institutie sociala dependenta de realitatile economice si materiale dintr-o societate. Ea nu are o istorie independenta, ci este creatura unor forte productive.

Concluzia este ca trezirea la realism nu este obligatorie, de fapt este un capriciu al unor oameni care se prea plictisesc si considera viata prea monotona. Religia, este necesara, pentru unii indispensabila, iar pentru altii suparatoare de-a dreptul. Toate stau bine acolo unde sunt, pana cand una dintre parti ajunge la fanatism. Aici, sau acolo, se rup corzile satabilitatii. “Lumea religioasa nu este decat un reflex al lumii reale.” (Karl Marx).

“If God made us in his image, we have returned him the favor” (Voltaire)

~ prin Ionel Tera pe februarie 27, 2010.

22 Răspunsuri to ““Where knowledge ends, religion begins” Benjamin Disraeli”

  1. Deci, n-am inteles. Despre care religie vorbesti? Ateista? Umanista? Budista? Hindusa?

    • Draga mea, articolul dezbate RELIGIA, chiar daca suntem invadati de atat de multe genuri, intre care exista diferente substantiale, toate pornesc de la o idee comuna, iar efectele lor nu difera intre ele! Sub semnul intrebarii este pusa esenta Religiei!

      • Nu are cum sa se dezbata religia, pentru ca unele religii fac sens, altele nu. Deci titlul nu se poate aplica tuturor religiilor.

        Se poate ca toate pornesc de la dorinta de a se inchina cuiva, diferenta dintre religii este ca fiecare se inchina la diferite persoane/lucruri.

        Care este esenta Religiei?

  2. Scuze dar nu cred ca exista religie ateista….poate religie si cei “impotriva” religiei care re numesc atei

    • Ateismul este teoria sau credinta conform careia Dumnezeu nu exista! Si despre Religie poti sa spui ca este doar o teorie, o credinta! Alegi si crezi ce vrei!

      • Scuze, abia acum am vazut ca ai pus o intrebare! Care este esenta religiei? Credeam ca este evident pana acum! Daca tu ca si credincios nu stii, mi se pare ciudat! In fine, hai sa te lamuresc: la baza religiei sta existenta unei divinitati! Asta este esenta ei! Crestinismul nu ar fi existat daca oamenii nu ar fi crezut in existenta lui Dumnezeu sau in patimile si invierea lui Isus! Citeste la mine pe blog “Mantuirea Religiei” (http://blogu.lu/celmare/index.php/2010/02/20/mantuirea-religiei/) poate ti se deschid ochii putin mai mult!

  3. Deci si ateii cred ceva. Ca Dumnezeu nu exista. Pe linga asta, fac tot posibilul ca sa-si atraga oameni de partea lor. Deci si ateimul este o religie.

    • Ateismul este o teorie, care spre deosebire de Religie are la baza dovezi stiintifice. Sunt doua concepte care au fundamente diferite: creationism sau evolutionism (darwinism). In ceea ce priveste creationismul, dovezile sunt in lipsa! Si toate religiile au la baza creationismul. Spre deosebire de ateism care a fost generat de evolutionism. Iar in acest caz, dovezile si cercetarile stiintifice vorbesc de la sine! Daca tu preferi sa inchizi ochii, este fix problema ta! (vorbesc in general, nu te singularizez pe tine)

      • Inca ceva, nu cataloga ateismul drept un cult care racoleaza membrii! Nimeni nu te obliga sa renunti la principiile religioase care ti-au limitat existenta pana acum. Nu iti da nimeni in cap daca nu esti deacord cu teoriile expuse! Iar articolul face referire la doi oameni de seama in ceea ce priveste gandirea moderna! Cum am si scris: singura doctrina care a ramas ancorata in trecut este Religia, care in opinia mea, face mult mai multe victime decat orice altceva! De ce? Pentru ca sunt foarte multi oameni labili care se refuleaza in aceste indrumari spirituale si care aceepta cuvantul din Biblie ca fiind supremul adevar. Ei nu contesta, nu supun analizei! Se limiteaza si isi pierd din individualitate! Pentru ce? Pentru niste ipocriti si avari care spun slujba in fiecare dimineata, si pe care nu-i trage nimeni la raspundere!

      • Trebuie sa te contrazic. Ateismul este o religie care nu are la baza dovezi stiintifice. Evolutionismul nu are la baza stiinta. Darwin a descoperit microevolutia, nu macroevolutia. Nu exista nici o dovada ca o vaca a evoluat dintr-un cal.

        Dimpotriva, daca tu preferi sa inchizi ochii, este fix problema ta!

  4. Ba da, ateismul este un cult care racoleaza membrii. Incepe din clasa intii si au grija sa-ti dea note proaste, sau sa nu te treaca clasa daca cumva indraznesti sa spui ca noi nu am evoluat dintr-o maimuta.

    Dimpotriva, ateii, hindusii, musulmanii, budistii, etc, cred orbeste ce li se spune si nu cerceteaza. Nu stiu cine isi pierde din individualitate, crestinul, sau ateul, care recunoaste ca nu a avut-o de la inceput, atunci cind din intimplare a aparut pe acest pamint?

    • Draga mea,
      Tu ai auzit de GENETICA, sau traiesti printre randurile din Biblie? Sincer, mai citeste si un dictionar inainte sa te lansezi in polemici de acest gen! Draguta, imi pari putin cam limitata dintr-un anumit punct de vedere si cred ca degeaba as incerca sa-ti explic cum stau lucrurile pentru ca tu nu ai baza necesara penru a le intelege! Asa ca, ramai in lumea ta in care apa se transforma in vin si preotii sunt mesagerii lui dumnezeu pe Pamant!

  5. Cristina, te rog sa aduci o dovada plauzibila, ca exista Dumnezeu. Incearca sa iei in balanta religia in care crezi tu, si stiinta. In stiinta poti demonstra totul. In religie ce poti demonstra? Poti abera o gramda de timp cu nemurirea sufletului, sfinti, rai, iad, Dumnezeu atotputernicul, etc…

    • Argumentul aici este ca nu exista Dumnezeu. Este de datoria acelora care nu cred ca Dumnezeu exista sa dovedeasca ca nu exista.

      In stiinta nu poti demonstra totul. De exemplu nu se poate demonstra cum a aparut viata. Poti abera ca big bang, ca evolutie, etc. dar nu exista nici o dovada stiintifica ca viata a aparut din ceva fara viata.

      Insa matematica, legile termodinamicii si altele dovedesc ca asa evolutia este imposibila.

  6. nu pot sa nu observ aparitia unei noi “religii” – stiinta. E bine de stiut ca stiinta are atatia adepti, in fond si la urma urmei fara ea am fi morti, si tot ce ne inconjoara ar fi o continua enigma pentru noi. Pacat insa, ca unii dintre contemporanii nostri nu vad lucrurile la fel- traiesc inca cu un val pe ochi, si mai mult de atat, refuza sa asculte argumentele de netagaduit expuse de voi mai sus. Bravo, faceti treaba excelenta!

  7. Apropo de faptul ca atei nu racoleaza adepti “Dar ai vazut si tu cat de greu le este unora sa intelegea niste lucruri perfect valabile! E un drum lung si anevoios, dar nu trebuie sa ne dam batuti”….superba expunere de ipocrizie

  8. Adica? Consecventa in ceea ce priveste Religia?

  9. Puteti sa descreditati religiile lumii in toate feluri, asta nu va schimba faptul ca oamenii simt nevoia si au nevoia de a crede in ceva in scurta vreme petrecuta pe Pamant.

    Nu sunt credincios, dar nici ateu. Prefer sa evit subiectul divinitatii deoarece stiu ca pentru anumite persoane apropiate mie acest subiect este unul deosebit de important.

    Fie ca va place sau nu, sunt persoane fericite in aceasta lume datorita religiei… Ar fi de neiertat sa-i catalogam drept “incuiati” doar pentru ca ei gandesc altfel decat noi. Nu exista doua minti la fel; fiecare om isi gaseste propriul drum in viata.

    Toate aceste atacuri, ba chiar batjocura, la adresa religiei imi aduc aminte mai degraba de inchizitie.

    • O interventie foarte interesanta, Bewilder, cu atat mai mult si cu atat mai necesara cu cat si eu remarcasem atacurile verbale existente pe aceasta tema, si nu numai. Din pacate de multe ori uitam ca putem sa nu fim de acord cu anumite aspecte, insa in anumite limite. Pasiunea, fie ca aruncam cu noroi in ceva, fie ca incercam sa aparam, ne face de multe ori sa uitam de buna cuviinta sau respect. Ajungem la un duel de jigniri, inutile de altfel. Si din cate vad, aceste discutii pornite pe teme controversate- religie, Dumnezeu, stiinta, patriotism….desi generale initial, degenereaza in timp in dispute personale. Sa incercam sa pastram aspectul de profesionalism cu care ne-ati obisnuit.

  10. [...] Alexandra Cel Mare and Ionel Tera [...]

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.